Posted by Treceam ingandurat ca frunzele ingalbenite de toamna prin centrul orasului. Priveam frumusetea din jur si ma intrebam de ce trebuie omul sa fie atat de ingrijorat, adica sa fie condamnat la plata facturilor, la achitarea intretinerii, la cumparaturi zilnice dintr-un salariu minuscul, care mai si intarzie cateodata.
Platile catre mine se fac mereu cu intarziere, numai eu trebuie sa achit totul cu punctualitate sa scap de penalizari.
Aveam un ceas scump la mana, dar o multime de sarcini si greutati pe cap si pe umeri. Am ales sa strabat pe jos orasul in prag de toamna, sa uit de necazuri, dar ele imi reveneau ostentav in minte fiindca primeam pe mobil facturile. Intai a intrat cea de la telefonul fix, internet si televiziune, apoi cea de la mobil. Sunetul de primire a mesajelor ma facea dator astazi mai mult ca niciodata.
-Doamne, de unde sa mai scot bani, m-am trezit intreband tare, dar am multumit in gand ca nu a trecut nimeni pe langa mine sa imi asculte rabufnirea?
Ceasul parca ma strangea mai tare de incheietura. Un om dator mergea pe strada cu un ceas scump la mana. Mai lipsea sa fie talharit! M-am oprit pe o banca sa numar frunzele sa-mi treaca. A cazut una rosie ca sangele.
-Factura la mobil!
A cazut alta galbena ca o gutuie.
-Factura la intretinere…
Imi venea sa urlu: “Gata! Am primit destule facturi in format electronic pe ziua de astazi!”
Apoi am vazut anuntulsalvator: cumpar ceasuri pe loc si am inteles ca i s-a facut mila de mine cuiva, acolo sus.
Era o Casa de Amanet, dar nu avea importanta. Daca oamenii au pus un anunt onest, de ce sa nu ma duc sa intreb, sa vad cat imi dau pe el si sa fiu tributar unor sfaturi primite de la bunicul, care astazi sunt depasite?
“Sa nu te imprumuti la banca! Sa nu dai pe la Casele de Amanet!”
Dar stie el ca astazi numai cu imprumuturi bancare reusesc oamenii sa isi cumpere si sa isi mobilize case, sa isi ia masini sau sa mearga in excursii?
M-am apropiat sfios de ghiseu, da parca as fi comis un pacat de moarte. Asteptam ca bunicul sa rasara de undeva si sa ma scuture cu mana lui puternica, asa cum imi facea cand copil fiind greseam ceva:
-Ce faci, nepoate? Ce ti-am spus eu, nepoate? Aici ai ajuns?
Bunicul nu aparea, iar eu eram fericit. Niciun cunoscut nu se afla la vremea aceea pe strada. Imi venea sa ma intorc, dar prea ma intrebase frumos functionarul ce doresc. I-am spus ca am un ceas de colectie de vandut si ma asteptam sa imi spuna ca anuntul nu mai este valabil. Mi-a cerut ceasul sa il evalueze. Dupa cateva cuvinte a rostit pretul corect, adica suma care ma scapa de toate grijile.
Parca a rostit o vraja, asa m-au linistit vorbele functionarului. Ma asteptam sa imi spuna sa las ceasul si sa vin altadata dupa bani. La centrele de fier vechi asa se proceda in trecut sau la centrele de colectare a fructelor de la sate. Nu este deloc drept sa opresti marfa omului si sa il mai pui o data pe drum pantru bani, dar cand nu are o alternativa mai buna, accepta saracul…
De data acesta bunicul nu a avut dreptate. De la Casa de Amanet am plecat cu banii pe ceasul meu de lux.